Doamna Claudia Andron ne-a invitat în culisele redacției Bistrițeanul, locul în care se nasc articolele care informează zilnic mii de bistrițeni și nu numai. Am purtat o discuție cu aceasta despre cariera sa în jurnalism și despre istoria și fondarea celei mai mari surse de informare din județ.

――――――――――――――――――ⓒⓝⓐⓜ―――――――――――――――――――――――――

Gabriel Rînziș: Ce v-a determinat să alegeți jurnalismul ca profesie?

Claudia Andron: Inițial imi doream foarte mult să fiu profesoară de limba română, dar din cauză că nu am intrat la facultatea dorită, a trebuit sa mă reprofilez. Ulterior am primit oportunitatea de a lucra la o redacție locală, ''Mesagerul''. Asta se întampla acum 26 de ani, 19 mai 1998, țin minte perfect această dată deoarce atunci am simțit că mi-am găsit vocația. Mi s-a părut, și încă mi se pare incredibil, cum prin jurnalism ai șansa de a schimba lumea prin cuvinte, puterea cuvintelor e magică. Imaginați-vă că în urma unei nedreptăți, noi jurnaliștii avem șansa de a oferi victimelor o voce prin care să-și exprime sentimentele și de a le oferi dreptatea meritată. Puterea cuvintelor este adevarata magie a jurnalismului!

G.R: Care a fost primul contact real cu jurnalismul?

C.A: Dacă intrebi așa... primul contact real a fost cu mult inainte de a lucra la "Mesagerul". La noi în casă se citea foarte mult presă, pe vremea comunismului se citea foarte multă presă scrisă, iar tatăl meu era un pasionat, astfel citeam de toate, de la ziare istorice până la publicații precum "Scânteia". Așadar, jurnalismul a fost în viața mea cu mult înainte de a lucra în acest domeniu. Amuzant este faptul că mereu am considerat că mi-a fost predestinată meseria de jurnalistă, deorece eram un copil foarte curios, tata fiind mereu plecat de acasă, fiindcă lucra foarte mult, îi umpleam capul mamei mele cu întrebări. Cheia unui articol de jurnalism bun, este să pui intrebările corecte: CINE? CE A FĂCUT? UNDE A FĂCUT? CÂND A FĂCUT? și CUM A FĂCUT? Dacă articolul tău a răspuns la toate aceste întrebări, poți considera că ți-ai împlinit treaba.

Oliver Carabian: Înainte de începe ''Bistrițeanul", de ce ați părăsit cotidianul ''Mesagerul"?

C.A: Am părăsit cotidianul ,,Mesagerul," sub forma unei revolte. Era anul 2004, iar Jocurile Olimpice se țineau în Grecia, era prima oară când, noi ca ziar local aveam oportunitatea de a aduce material direct de la un eveniment de așa anvergură. fără nici un cost pentru redacție, deorece băieții de la sport au reșit să primească sponsorizările necesare, însă patronul s-a opus, așa că, în semn de colegialitate atât față de colegii din secțiunea sportivă cât și de cei 2 sportivi bistrițeni care ne reprezentau atât țara cât și orașul am decis să părăsim ,,Mesagerul". Mai apoi am lucrat ca reporteriță la "NaționalTV", job care cosider că m-a dezumanizat ca și jurnalist puțin câte puțin pe zi ce trecea. Spun asta deorece postul tv cerea știri cu cât mai multe decese, cu speranța de a prinde la public. Țin minte foarte bine anumite cazuri, unul fiind legat de o contaminare a apei din Bistrița, după comunicarea știrii, superiorii mei m-au intrebat: ,,Dar... a murit cineva? Dacă nu a murit nimeni încă, mai cercetează, anunță-ne când moare cineva." Astfel în subconștient căutam știri care să implice cât mai multe decese, fapt ce mă supără și acum. Consider că Dumnezeu m-a pregătit pt proiectul ăsta mare, Bistrițeanul.ro, care apropo, este primul cotidian local exclusiv online din România.

O.C: Care este scopul principal cu care ați început acest proiect, "Bistrițeanul"?

C.A: Am început tot acest proiect cu gândul de a ajuta lumea, de a lua apărarea localnicilor, să scriu cu adevărat ceea ce se întâmplă. Presa locală e mult mai imporantă decât s-ar crede, deoarce presa națională nu este interesată de mici informații care îi deranjează pe cetățeni, spre exemplu: o groapă în asfalt, care îi deranjează enorm pe șoferi. Asta e doar o problemă minusculă pe care presa națională nu ar lua-o niciodată in considere. Un mare lucru pe care l-am schimbat în orașul acesta, prin intermediul lui ,,Bistrițeanul" este spitalul. Am scris numai de rău de spital un timp, deorece mureau copii pe capate. Totul a culminat în anul 2013, când o fetiță de 3 ani a murit din cauza unei banale entorse, iar o alta fetiță în vârstă de 2 ani, a murit înecată cu vomă pe etajul 5 al Spitalului Județean, dar nu s-a deschis niciodată vreun dosar penal, asta făcând parte din frustrări, desi am pus o serie de întrebări în cascadă, făcăndu-l pe directorul spitalului de atunci să recunoască că totul a fost vina lui, el fiind și de gardă în seara decesului, acesta nu a mers să o verifice pe fetiță, deși el era plătit pentru treaba asta. În acest caz ne-am întrecut limitele de jurnaliști și am acționat ca cetățeni, organizând un protest al părintțiilor în fața spitalui, urmând sa-i ofer cadou directorului, un simplu pluș, spunându-i că cu acesta se putea juca chiar acum Antonia, fata de 3 ani care a decedat din cauza lipsei de personal medical. Consider că toată această serie de artiole rele pe care le-am scris despre spital (nu doar despre cazurile celor două fetițe) a contribuit masiv la ascensiunea pozitivă a spitalului. De aproximativ 7-8 ani, scriu doar de bine despre Spitalul Județean, despre performanțele acestuia, despre aparatura de ultimă generație și despre medicii senzaționali pe care îi avem aici în Bistrița. Repet, ziarul a fost făcut pentru oameni, avem un caracter pro-social. Încercăm să promovăm articolele administrative, care ar putea afecta viața localnicilor pe termen lung, nu ne axăm interesul doar pe accidente și decesuri.

G.R: Ați întâmpinat vreodată greutăți?

C.A: Normal că da! Prima și cea mai grea problemă pe care am întampinat-o a fost finanțarea proiectului Bistrițeanul. Am reușit sa trec prin asta destul de repede datorită faptului că pe timpul facultății am avut o specializare foarte importantă, mass-media și publicitate. Astfel am venit cu ideea de a vinde un spațiu publicitar în online. Nu am promovat vreo fiirmă niciodată, printr-un articol, doar le-am oferit un spațiu prin care să își promoveze afacerea. Dacă aceasta urma să fie în defavoarea cetățenilor, criticam dur firma respectivă. Am avut un caz de genul, încă de la începutul ziarului, când un client m-a sunat nervos din America, pentru a-mi bate obrazul că scriu de rău despre ei după ce i-am promovat. Atunci i-am explicat domnului că eu nu le-am vândut un articol de promovare, ci doar un spațiu publicitar electronic. Astfel am reușit la început să asigur existența financiară a ziarului Bistrițeanul, oferind persoanelor un loc de promovare a firmelor.

C.O: Pe parcursul carierei dumneavoastră, v-ați simțit vreodată în pericol în urma unui articol?

C.A: Sinceră să fiu, nu am simțit niciodată sentimentul de frică. Deși m-am certat cu aproape tot județul, sunt foarte asumată cu ce scriu și cu ce public, îmi aleg foarte bine cuvintele, și acuz lumea pe baza unor dovezi incontestabile. Deși fac toate acestea, deseori am ajuns în curtea judecătorească, dar de fiecare dată am câștigat procesele, dovadă că scriu conform adevărului.

C.O: Având în vedere toate pericolele la care un jurnalist este expus, considerați că meseria aceasta este suficient de bine platită?

C.A: Nu aș vrea să îmi dau cu părerea despe restul firmelor, însă la firma mea, salariile sunt foarte atractive. Îmi aleg personalul foarte bine, iar salariile sunt direct proporționale cu performanțele pe care jurnaliștii le aduc ziarului. Apreciez foarte mult munca depusă de redacția mea, este o muncă obositoare și foarte stresantă deoarece mereu avem ca scop să publicăm un articol cât mai corect, atractiv și cât mai rapid, astfel presiunea timpului este o piedică uriașă, pe care eu și asociații mei reușim să o trecem cu brio.

G.R: Cum gestionați presiunea venită din partea publicului sau a autoritațiilor?

C.A: Pentru presiune trebuie să fii atent la fiecare adevăr, dacă eu scriu adevărul nu au cum să mă conteste. Dacă eu când scriu adevărul am în bază niște acțiuni sau documente confirmate, nu pot fi contrazisă, de aceea câștig și în instanță.

G.R: Ce sfaturi ați oferi tinerilor care vor să se apuce de jurnalism?

C.A: Primul lucru și cel mai important: nu faceți facultatea de jurnalism. Cei mai buni jurnaliști au pornit ca meserie inițială chiar şi cu ingineria. Mi se pare că este o facultate foarte nișată, în sensul că, dacă nu ești făcut pentru meseria asta, nu reziști. Nu este o meserie în care lucrezi 8 ore; în momentul în care ești jurnalist, ești jurnalist non-stop.

-----------------------------------------------------

Lecția învățată de la Claudia Andron, una dintre cele mai importante voci ale jurnalismului din județul Bistrița-Năsăud, este aceea a perseverenței și a curajului: să nu ai teamă și să nu te dai bătut, vei reuși!